V-ați gândit vreodată la șansă ca la un drept negociat chiar de noi înșine?  Cu ce bagaje venim si câte vom aduna de-a lungul drumului nostru par a fi o povară, când sunt privite în grabă. Dar ele sunt ale noastre, fac parte din adn-ul nostru și e de preferat să știm de ce anume avem nevoie. Să știm când să le lăsăm să zboare sau când să ni le stăpânim. Când sa le chemăm și când să uitam de ele.

A fost prima zi în care nu am mai făcut cale întoarsă, chiar dacă ușa de acasă avea să fie deschisă, așteptându-mă cu căldura și nerăbdare. În fața mea se înfățisau alte oportunități, mărețe ce-i drept, iar dacă urma să pierd și acest ultim curaj, simțeam că nu am să mai îmi doresc cu ardoare să îmi înving fricile. Atunci aș fi dus aceeași viață aparent liniștită, însă neîmplinită. Mi-am luat inima în dinți și am călcat cu pasi siguri, fără a mă uita în jos. Mergeam cu toată încrederea înainte, nu era necesar să privesc spre un loc în care nu voiam să ajung, ci se impunea să dau totul pentru a reuși. În drumul meu spre muntele măreț m-am întâlnit cu îndoiala. Aceasta îmi apărea ori de câte ori eram mai puțin sigură pe mine însămi. Mă făcea să mă simt ca într-o peșteră, cu multe umbre în jurul meu și niciuna adevărată.

• Pe partea cealaltă nu este niciun munte. Și dacă ar fi unul, la ce folos să bați atâta drum pentru ceva nesigur? Întoarce-te la viața ta! Câmpia te ajută să vezi totul clar, să vezi dacă pericolul se apropie de tine.
• Care pericol?
• Curajul nesăbuit, de care dai acum dovadă, te va conduce spre o himeră. De ea ar trebui să îți fie teamă acum.

Gândul acesta chiar mă îngrozea, însă am hotărât să nu mai cred tot ce mi se repetă și să țin ochii larg deschiși. Cu soarele de partea mea, am reușit să ajung pe partea cealaltă a podului. Ultimul pas făcut pe pământ a marcat o prima luptă câștigată de mine, după lungi încercări.

• Ai văzut, nu a fost așa greu, mă întrebă inima, tresărind de bucurie. Trebuia să te gândești că vei reuși. Curajul, încrederea și ceilalți sunt o mica parte din tot. Ambiția și perseverența cântăresc mult. Le-ai purtat cu tine în drumul tău fara să le resimți.
• Dar aici e diferit.
• E diferit, însa comorile pe care le vei găsi nu se vor compara cu nimic din ce ai văzut și simțit până acum.

Acel nou nu doar că mă bucura, ci imi dădu un sentiment de siguranță. Natura părea la fel, poate mai generoasă, iar soarele puțin mai rece decât dincolo. Schimbasem relieful și urma să explorez fiecare colț pentru a mă „îmbogăți”, și toate comorile pe care le voi găsi le voi „împărți” cu ceilalți. Eram din nou pe drum, iar aceasta îmi bucura inima și mă liniștea. O serenitate, paradoxal de nerăbdătoare care îmi vorbea despre zilele ce vor veni.

Va urma..