Se zice că a fost odată un fiu de meșter, care nu a avut noroc să își găsească o soție în satul lui, deși căutând și negăsind nici în satele vecine, a luat drumul pribegiei. Ajuns în zone îndepărtate a dat peste o fată frumoasă care i-a luat inima, dar care la scurt timp, fata fugi cu inima bărbatului și dusă a fost. În locul inimii îi rămaseră doar urmele fostei iubiri. Omul mâhnit și fără inimă lui cea dragă a plecat înapoi spre casă și în drumul lui a dat peste o fata mai puțin frumoasă. Aceasta își ajuta mama la treburile casnice așa cum se pricepea mai bine, căci și animalele din curte, la cât de neprimitoare se înfățișa, se piteau de ea. Bărbatul a privit-o cu milă și o iubi dăruindu-i tot, chiar și frumusețe căpătă, iar fata la schimb îl iubi cât putu, luându-i și urmele inimii furate de fata cea frumoasă. Și uitându-se într-o zi în oglindă se văzu așa minunată și hotărî să plece în lumea largă căci viața în acel sătuc uitat de lume nu îi mai plăcea. A rămas bietul bărbat doar cu un imens gol în inimă. Fără speranță se întoarse în satul lui, în cele din urmă și se căsători cu prima fata pe care o zări. De data aceasta nu mai avea ce să mai ofere, iar fata nu îi putea oferi decât toată dragostea ei. Peste câțiva ani avură și un copilaș, și viața lor intra pe un făgaș normal pentru tinerii părinți. Dar în ceasul rău femeia s-a decis să-și părăsească bărbatul și bietul om se văzu de unul singur din noi, fără inimă și nădejde.. Trecură mai mulți ani și lucrurile erau la fel. Nu își dorea decât o inimă. Nu mai voia nicio consoartă, îi fuseseră toate îndeajuns. Mergând la târg, într-una din dimineți întâlni o fată care avea de vânzare multe lucruri vechi, printre care și o cutie prăfuită. Omul o întrebă dacă este de vănzare și acel obiect dreptunghiular, iar ea îi răspunse:
– Vechitura asta?
– Da, cutia aceasta frumoasă.
– Ți-o dăruiesc, e doar a ta.
– Serios? Cât trebuie să plătesc?, insistă bărbatul.
– Dă-mi un ban și te rog, ia-o, vrând să scape de rugămințile lui.
Tănărul o luă și când ajunse acasă o deschise. Ce credeți că era în interior? Rubine? Diamante? Nu. Acolo se afla inima lui. Femeia frumoasă o vânduse negustorilor, și astfel ajunsese ca tânăra să o primească la un schimb, făcut într-una din călătoriile ei. Bărbatul rămase uimit. Nu îi venea a crede că și-a dorit înapoi inima și a primit-o. Acum viața lui parcă începuse din nou și nimic părea să nu îi mai stea în cale. Dar nemulțumit fiind că doar inima lui era acolo și nu și micile părți pe care i le luase femeia care s-a înfrumuțesat cu dragostea lui și nici toți anii tinereții, plecă în lume din nou, furios, să le caute pe femei și să se răzbune. În drumul lui a întâlnit-o mai întâi pe negustoarea care i-a dat inima într-o cutie, printr-un schimb modic, neștiind că acolo se afla chiar inima bărbatului. O făcu să îl îndrăgească și inima femeii se micșoara cu cât îl iubea mai mult, iar inima bărbatului creștea cu fiecare răsuflare a fetei. […], continuarea în romanul „Eu sunt liniștea”. Vă mulțumesc!