[…] Distanța dintre biroul meu și peretele de sticlă nu era decât de trei metri. Puteam să îl văd cum se hlizește la monitorul aprins. Sigur privea niște poze de pe vreo rețea de socializare. Abia începuse programul de muncă și noi ne logam care pe unde apucăm. Mi-am deschis sistemul și am început să îmi aranjez harta. Aveam mult de muncă azi, dar nu putea să nu îmi arunc ochii spre fereastră imensă din fața mea. Pe lângă faptul că ochii încă îi avea globii de parcă o zână îl vrăjise, se scarpina și în cap. Încerca să găsească nodul chiar și în ceva imaginar? Cine ar fi crezut că frumusețea asta nu e doar relativă și îndoielnică, ci și vinovată de te miri ce defecte care o pot altera până la rădăcină. Dar ce este pe lumea aceasta bun care nu a fost mai întâi mizerabil de rău, ar și spus Efimici (personajul lui A. P. Cehov ), dar probabil a rostit acestea fiind cuprins de plictiseala aia covârșitoare a pavilionului no. 6. Poate și Greierașul nostru o simți la fel, conștient fiind de neajunsul acestei lumi, deschide, totuși, zilnic calculatorul, și prins fiind de vraja zanei, tot caută să se dezlege într-un fel de ea. Poate asta înseamna să fii un om cu picioarele pe pământ. În viață de zi cu zi nu îl cunosc a fi astfel, este un aiurit și jumătate. Ne sună în fiecare sfârșit de săptămâna, pe mine și pe Irina, să ieșim la o cafea. Ne cunoaștem de ani buni și asta chiar înainte de a capăta locul ăla în fruntea mușuroiului, cum s-ar spune. La început l-am văzut că cel mai amuzat animal din regnul umanoizilor, apoi cu timpul, pe lângă faptul că biroul lui era mai mult gol decât însuflețit, și agenda mea era una cu agenda lui, se perinda precum o stafie și își lua locul lui în globul de sticlă. Ochii abia dacă i se mai putea zări din cauza nasului. Și nu și-l ținea mereu pe sus, ci își tuguia buzele într-un fel parcă căutând ciotul ăla la fiecare dintre noi. Gata să ne atace și să facem ore suplimentare tot în contul mofturilor. Așa cred că făcea și cu zânele de pe rețelele de socializare. În rest, eram cei mai buni camarazi, cei trei mușchetari de weekend. Cine s-ar putea gândi că greierul și furnică pot fi prieteni buni? Doar Irina, care ne privea și nu înțelegea cum în zilele în care ne întâlneam doar noi două putea să îi fac capul calendar cu comportamentului lui de alfa și când ne vedeam toți trei eram cei mai cei din cele patru zări. Și chiar ne îmbrățișam de parcă nu ne mai văzusem de ani buni. Ce mai, prieteni ca noi doar în cărți mai poți află și ești conștient că nu te poți îndoi de veridicitatea subiectului. Prietenia chiar există, iar purtarea fățarnică nu își are loc în astfel de legături.

– Îmi place mult timpul petrecut cu voi, ne mărturisi el.

– Da, și mie, i-am răspuns mecanic.

– Poate reușim să ne vedem și în timpul săptămânii.

– Da, dacă nu aș avea agenda atât de încărcată.

– Tu agenda încărcată?, mă întreba mirat.

– Adică, ce vrei să spui?, m-am arătat eu, ridicându-mi pieptul precum un cocoș gata de lupta.

– Ești cel mai rapid angajat al meu.

– Acum sunt angajata ta? Nu îți mai sunt prietenă?

– Păi, cinci din șapte suntem la birou. Trebuie să nu încurcăm oalele, și începu să radă ca un mitocan.

– Da, ar fi interesat dacă nici tu nu le-ai încurca. Când erai ca mine, arătai ca mine. Înverșunat pe nedreptate.

– Nu te obligă nimeni să stai în biroul ăla, poți face și muncă de teren, dacă vrei.

– Dar nu e vorba de asta, știi foarte bine. Te-ai schimbat decât stai în iglo-ul ăla transparent. Ești precum o arătare și asta când binevoiești să ajungi la muncă. Agenda mea arată că meniul acela atunci când nu ai mâncat o zi întreagă și ai vrea să gusti din toate de la bufet. Nu e corect. Când ajung acasă, nu fac decât să lenevesc. Nu mai am chef de nimic, dar tu ai chef de ieșiri acum și în timpul săptămânii. E corect?

Irina se uita la noi. În sfârșit tirania va fi pusă la zid, se gândi ea.

– Să încetăm, acum îmi vin prietenii și le-am spus că sunteți tare de treaba. Ha, uite-i. Au intrat deja în cafenea.

– Ea este Maria, colega mea. Irina, și vocile lor parcă dispăreau în celălalt colț al încăperii.(…), continuarea în cartea „Dincolo de aparențe, partea a II-a”, 2019. Vă mulțumesc!